Despre carte: an / Aceasta nu este un memoriu, ci într-adevăr o conversație cu soțul ei decedat. Vera Tulyakova cu această conversație „la început s-a salvat de durere, apoi a devenit pentru ea opera secretă a vieții” (Andrei Dmitriev). A rămas fără Nazim când abia avea treizeci de ani, avea o viață întreagă în față, dar principalul lucru din această viață se întâmplase deja - toate evenimentele ei ulterioare s-au reflectat în lumina reflectată a unei fericite soarte comune cu marele Nazim Hikmet. Vera nu reia doar gândurile lui Hikmet, ci privește lumea prin ochii lui. Și de aceea multe lucruri care păreau familiare și obișnuite la noi par atât de neașteptate, paradoxale și uneori monstruoase. Și oamenii din jurul lui Hikmet sunt dezvăluiți într-un mod nou, diferit - Simonov, Fadeev, Zoșcenko, Smelyakov, Svetlov, Șostakovici, întreaga „întâlnire” literară, artistică, teatrală și politică, așa cum ar spune astăzi..